Paroisse orthodoxe Saint-Antoine-le-Grand, Belfort, France
Parohia ortodoxă Sfântul Antonie cel Mare, Belfort, Franța
La vertu, c'est-à-dire le Royaume des Cieux, n'a besoin que de notre volonté, car elle se trouve en nous-mêmes(St Antoine)
Virtutea, adică Împărăția Cerurilor, nu are nevoie decât de voința noastră, căci se găsește în noi înșine(Sf. Antoine)
Le protecteur de la paroisse et de la chapelle est Saint Antoine le Grand.
Hramul parohiei și al capelei este Sfântul Antonie cel Mare.
Saint Antoine, fêté le 17 janvier (par les orthodoxes, comme par les catholiques), a été un ascète(*) dans le désert en Égypte, considéré comme le père du monachisme
. Il est né vers l'an 251. Vers l'âge de 20 ans, après avoir entendu les paroles : Si tu veux être parfait, vends tout ce que tu as, donne-le aux pauvres, puis viens et suis-moi
(Mat.19,21), il partaga les terres qu'il possédait entre ses voisins. Plus tard, après avoir entendu les paroles : Ne soyez pas en souci du lendemain
(Mat.6,34), il décida de renoncer définitivement au monde et quitta sa maison pour embrasser la vie ascétique, vie qu'il mena jusqu'à son rappel à Dieu, le 17 janvier 356.
Sfântul Antonie, sărbătorit în 17 ianuarie (de ortodocși și de catolici), a fost un ascet(*) în deșertul Egiptului, considerat ca părintele monahismului
. S-a născut în jurul anului 251. Pe la 20 de ani, la auzul cuvintelor: Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi
(Mat.19,21), își împărți pământurile pe care le moștenise între vecini. Mai târziu, la auzul cuvintelor: Nu vă îngrijiți de ziua de mâine
(Mat.6,34), se decise să renunțe definitiv la viața lumească și șși părăsi casa pentru a începe o viață ascetică, viață pe care a trăit-o până la chemarea sa la Domnul, pe 17 ianuarie 356.
(*) Ascète =personne qui, par la prière, le jeûne, la pénitence, la solitude et dans l’état de célibat, recherche l’union avec la divinité(DAF) ; sur l'ascèse orthodoxe.
(*) Ascet = călugăr care face eforturi pentrua atinge adevărata desăvârșire (morală), având ca mijloc ajutător pocăința și mortificarea(DEX) ; despre asceza ortodoxă în franceză 🇫🇷.
La vie et les combats spirituels de Saint Antoine sont toujours d'actualité pour le monde d'aujourd'hui. En effet, il mettait beaucoup l'accent sur l'amour du prochain, sur les combats du cœur et sur le fait que le Royaume des Cieux se trouve en nous-mêmes. Nous avons besoin de reconnaître et de combattre nos passions (diverses formes d'attachement à notre ego et aux objets du monde), et d'aimer Dieu et le prochain.
Viața și luptele duhovnicești ale Sfântului Antonie continuă să fie de actualitate pentru lumea de azi. Punea mare accent pe iubirea aproapelui, pe luptele inimii și pe faptul că Împărăția Cerurilor se află în noi înșine. Avem nevoie să recunoaștem și să luptăm împotriva patimilor noastre (diverse forme de atașare de egoul nostru și de obiectele lumești), și să-l iubim pe Dumnezeu și pe aproapele nostru.
C'est du prochain que dépendent la vie et la mort. En effet, si nous gagnons notre frère, c'est Dieu que nous gagnons, mais si nous sommes pour notre frère occasion de péché, c'est contre le Christ que nous péchons.
De aproapele nostru depind viața și moartea. Dacă îl câștigăm pe fratele nostru, îl câștigăm pe Dumnezeu, dar dacă suntem pentru fratele nostru prilej de păcat, păcătuim împotriva lui Hristos.
En gardant avec vigilance notre cœur contre la souillure des mauvaises pensées, contre l'excitation des plaisirs et contre l'emportement de la colère, nous pourrons résister aux assauts des démons qui nous entourent.
Păzindu-ne vigilenți inima împotriva întinării gândurilor rele, împotriva entuziasmului plăcerilor și împotriva izbucnirii mâniei, vom putea rezista atacurilor demonilor care ne înconjoară.
Efforçons-nous de ne rien posséder que ce que nous emporterons avec nous dans le tombeau, à savoir la charité, la douceur, la justice... La vertu, c'est-à-dire le Royaume des Cieux, n'a besoin que de notre volonté, car elle se trouve en nous-mêmes.
Să ne străduim să nu stăpânim decât ceea ce vom duce cu noi în mormânt, și anume dragostea, blândețea, dreptatea... Virtutea, adică Împărăția Cerurilor, nu are nevoie decât de voința noastră, căci se găsește în noi înșine.